Drogurile nebanuite ale lumii moderne (4)

Zahărul, „moartea cea albă”

Zahărul se obţine din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr şi are un conținut ridicat de zaharoză (dizaharid solid, alb, cristalin), care îi conferă un gust dulce pronunțat. Este folosit în alimentație pentru a îndulci mâncărurile și băuturile, dar și pe post de conservant.

Germanii îi numeau, pe bună dreptate: „moartea cea albă“. De ce? Pentru că zahărul, fiind un produs procesat industrial, poate dăuna foarte mult sănătății noastre, până la a ne produce afecțiuni grave.

Deși unii vorbesc despre efectele negative ale zahărului, oamenii continuă să îl consume în cantități mari, inconștienți și indiferenți la efectele nocive ale acestuia.

Conform unui articol publicat pe site-ul National Geographic Romania, în anul 1800 consumul anual de zahăr era de 8,2 kg pe persoană. Până în 1870 consumul a crescut la 21 kg anual, iar în 1900 a ajuns la 45 kg anual.

După cum se vede, a fost o creştere exponenţială a consumului, în doar câteva decenii. 

Simultan a avut loc şi o creştere a consumului de zahăr „ascuns“ – zahărul pe care îl ingerăm din produse considerate, în mod normal, a fi sărate :

– ketch-up (23 % zahăr)

– fulgi de porumb (8 % zahăr)

– pâine şi produse conservate

În general oamenii nu îşi recunosc dependenţa de zahăr sau de dulciuri consumate în exces şi în niciun caz nu o consideră la fel de gravă precum dependenţa de alcool sau de narcotice. Și totuși, dintr-un anumit punct de vedere, ea poate fi la fel de periculoasă.

Studiile de laborator au arătat că, dintr-un anumit punct de vedere, zahărul acţionează la fel ca stupefiantele. El declanşează în creier eliberarea unor substanțe numite “opioide”. Opioidele sunt substanţe chimice eterogene înrudite cu morfina care induc o stare analgezică (calmantă), simultan cu o stare de plăcere şi de euforie.

Datorită acestor efecte ele pot produce, în timp, dependenţă.

De ce este periculos zahărul alb pentru sănătate?

Este periculos deoarece este obţinut prin procese de rafinare – prin tratamente termice şi chimice care îi distrug nutrienţii naturali. În locul lor, sunt adăugaţi aditivi alimentari nocivi, cum ar fi: E 220 (dioxidul de sulf) sau E 150 (caramelul amoniacal).

Carbohidraţii din compoziţia zahărului alb pătrund în sânge brusc şi produc o energizare rapidă, forţată, agresivă. Această energizare artificială bulversează organismul şi îl obligă să facă ulterior eforturi suplimentare pentru a se reechilibra, inclusiv pentru a-şi reechilibra nivelul de glucide. Acest  supraefort afectează  starea de echilibru şi de armonie a trupului şi determină, în timp, tulburări de metabolism, scăderea sistemului imunitar, tulburări digestive, diabet, obezitate, probleme cu dinţii, probleme cardio-vasculare, deficit de vitamina B şi alte probleme de sănătate.

De asemenea, consumul de produse îndulcite cu zahăr alb afectează rezervele de vitamina B 1 din organism, o vitamină importantă în metabolismul glucidelor, în menținerea bunei circulaţii a sistemului nervos şi, implicit, a randamentului intelectual.

Consumul excesiv de dulciuri îndulcite cu zahăr alb duce la consumarea rezervelor de vitamina B1, cu toate consecinţele negative ce apar de aici:  senzaţie de devitalizare, somnolenţă, dificultăţi de concentrare, tulburări nervoase și, în cazuri extreme, depresie sau nevroze.

Minciuni dulci cu efecte amare

Din interese mercantile, companiile din sectorul alimentar urmăresc să convingă oamenii de așa-zisele efecte benefice ale zahărului alb.

Un articol apărut pe site-ul editorialului american Health, se intitulează: „Oare este zahărul chiar așa de rău pentru noi?“

În acest articol se spune că „Zahărul nu este chiar un demon“. David Katz, directorul Centrului de Cercetări și Prevenție din cadrul Universității Yale este convins că „avem nevoie de zahăr, ca unul dintre carburanții preferați ai organismului“.

Într-un alt articol de propagandă – publicat de data aceasta în Evenimentul zilei – citim: „ Principalele dezavantaje ale zahărului sunt bine cunoscute. Să nu uităm, totuşi, calităţile lui: ameliorează gustul unor alimente și furnizează energie aproape instantaneu. În afară de rolul pe care îl joacă în apariţia cariilor dentare, zahărul nu este nociv, în cantităţi moderate.“

În paralel cu astfel de acţiuni propagandistice se desfăşoară veritabile campanii de discreditare a îndulcitorilor naturali şi sănătoşi.

În septembrie 2006, pe site-ul stirile.rol.ro a apărut un articol manipulator intitulat „Mierea care ucide“. După cum se susține în acest articol: „Sindromul mierii nebune este o boală puțin cunoscută, însă în plină expansiune, după cum au constatat specialiștii americani. Din cauza simptomelor asemănătoare și altor afecțiuni, boala e mai greu de identificat. Nedescoperită și netratată la timp, poate fi mortală. Printre simptomele bolii se includ convulsiile, scăderea tensiunii, leșinul și tulburările cardiace temporare. Boala este, de fapt, o intoxicație gravă cu miere, mai precis, cu mierea făcută de albine din polenul cules din flori toxice pentru om. Dacă nu e descoperită și tratată, boala poate fi mortală“.

În mod paradoxal și totodată, hilar, în finalul articolului se menționează totuși că „albinele discern între plantele toxice și cele hrănitoare“.

Astfel toată această teorie a mierii nebune este demontată chiar de autorul articolului, în câteva cuvinte, la final.

Lăsând la o parte acest gen de minciuni, mierea este un înlocuitor natural genial pentru zahărul rafinat. Este un îndulcitor natural și sănătos, considerat un adevărat „aliment-medicament“.

Mierea este şi un energizant natural. În plus, ea are proprietăți antibacteriene, antiinflamatorii, stimulează digestia și metabolismul și ajută la menținerea echilibrului endocrin.

Mierea conține foarte multe minerale, vitamine, enzime și acizi organici.

Pentru a percepe efectele de energizare care apar în urma consumului de miere, este necesară din nou o rafinare a simţurilor – rafinarea gustului şi orientarea atenţiei spre interior.

Astfel, vom putea face diferenţa între cele două stări distincte: starea care apare în urma consumului de produse îndulcite cu zahăr alb şi starea care apare în urma consumului de miere sau de produse îndulcite cu miere:

– atunci când consumăm produse îndulcite cu zahăr alb apare o stare de energizare și de bine la un nivel energetic şi psihic superficial, inferior. În plus, apare o foame nepotolită de dulce artificial, care generează dependenţă

– atunci când consumăm produse îndulcite cu miere apare o stare de energizare și de bine la un nivel energetic mult mai subtil, mai rafinat. În plus, apare o stare de împlinire profundă și de hrănire, de la nivel fizic, până la nivele foarte profunde ale ființei noastre. O stare similară apare și atunci când consumăm fructe dulci – proaspete sau uscate.

Dacă vom urmări să eliminăm gradat din alimentaţie zahărul alb şi produsele îndulcite cu zahăr alb, înlocuindu-le cu fructe dulci, miere şi produse îndulcite cu miere, vom constata cu bucurie că în viaţa noastră apar transformări benefice, inclusiv o îmbunătăţire evidentă a stării noastre de sănătate.

Tot mai mulţi oameni sunt pe nesimțite drogaţi de jocurile video pe calculator sau pe Smartphone

Aceasta este o capcană a lumii virtuale în care cad pe nesimțite și care îi conduce, în timp, la dependență.

Jocurile video reproduc o ambianţă artificială care simulează lumea reală aşa de bine, încât jucătorul este captivat total, absorbit complet în acea lume imaginară.

În mod natural, sănătos, jocul ar trebui să fie o modalitate de a ne relaxa, de a ne manifesta creativitatea, de a interacționa cu cei din jur, de a cunoaște lumea înconjurătoare și de a învăța lucruri noi. Există jocuri care dezvoltă inteligența, îndemânarea, rezistența fizică sau care ne ajută să ne depăşim anumite limite.

Jocurile video nu au deloc astfel de efecte benefice.

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Indiana (SUA), pe adolescenţi cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, arată că jocurile video stimulează excesiv anumite regiuni din creier care sunt responsabile de producerea emoţiilor. Aceasta duce la scăderea capacității de autocontrol și la o creștere a agresivităţii.

Dependența de jocurile video sau „patima pentru jocuri“ devine evidentă atunci când o persoană ajunge să se joace zilnic, ore în şir. Ea poate reacţiona violent dacă cineva încearcă să îi interzică această activitate.

În plus, dependentul poate manifesta toate simptomele specifice dependenţelor de drogurile tradiţionale:

– tendință de izolare şi de ignorare a familiei și apropiaților

– neglijarea alimentației, a ținutei și a igienei

– comportament agresiv față de cei din jur

– preocupări mentale care țin strict de jocurile video și de participarea la ele

– anxietate

– depresie

– elevii dependenţi de jocurile video își neglijează obligațiile școlare

După cum susține Antoaneta Zanfirache, psiholog clinician: “Persoanele care sunt dependente de jocurile video consideră că ele sunt o recompensă care le contracarează neîmplinirile, angoasele şi suferinţele. Aceste persoane se refugiază într-o realitate virtuală, nu mai sunt în contact cu ei înșiși, nu mai știu să comunice cu ceilalţi, nu-și mai găsesc sensul în viață și aleargă după un sens iluzoriu care, în realitate, creează o disfuncționalitate în psihicul lor”.

Într-un articol publicat în ziarul „Gândul“, un elev de 14 ani povesteşte: „Nu pot să mă las până nu duc un joc până la capăt, chiar dacă asta durează câteva ore. Câteodată, când mă joc mult, ajung să visez noaptea monştrii ăia din jocuri. Când mă trezesc, mă simt agitat şi nervos, dar nu am ce să fac. Îmi plac enorm: Counter Strike, GTA şi Unreal Alien vs. Predator. În GTA e un oraş mare în care te plimbi, furi maşini, baţi oamenii şi îi jefuieşti. Iar în Unreal Alien sunt nişte efecte aşa de înfricoşătoare, că faci noaptea pe tine, de frică“.

Pe site-ul medlife.ro găsim și alte astfel de relatări triste.

O doamnă povestește despre soţul ei: „De mai mulţi ani se joacă tot felul de jocuri de strategie: Travian, Crims şi altele. Jocurile îi ocupă tot timpul liber, pe care l-ar putea petrece cu mine sau cu prietenii. Ieșim din casă din ce în ce mai rar, discutăm la fel de rar, de cele mai multe ori am impresia că nu mă observă și nu mă ascultă, când îi vorbesc. Mă tem că înstrăinarea asta ne va duce la despărţire şi divorț“.

O altă doamnă își împărtășește îngrijorarea despre fiul ei: „Se joacă toată ziua Counter-Strike. Are o gașcă de amici agramați cu care se joacă în rețea. Mă tem să nu devină un sociopat, pe lângă alte probleme care pot apărea. Oare ce pot să fac, înainte să-și distrugă ochii, spatele şi să renunţe la şcoală?“

Jocurile video violente inoculează persoanei dependente ideea că violența este cheia pentru rezolvarea  oricărui conflict. În aceste jocuri victimele mor, dar învie şi continuă să lupte. Aceasta desensibilizează jucătorii, le diminuează empatia faţă de cei din jur şi percepţia corectă a realităţii. În plus, le amplifică plăcerea sadică de a le provoca suferinţă celorlalţi.

Copiii dependenţi de jocurile video sunt de multe ori violenți în viața de zi cu zi, fără să considere că acesta este un lucru rău. Ei doar imită comportamentul personajelor din jocuri.

În realitate, atunci când o persoană se joacă mult timp jocuri video, începe să se identifice inconștient cu acele personaje imaginare. Îşi formează automatisme malefice, violente, care se impregnează în subconştientul său şi se manifestă apoi şi în viaţa reală.

Un studiu realizat într-un liceu din Statele Unite a arătat că 60 % dintre băieții care jucau jocuri video violente au avut cel puțin un episod de violență la școală.

Aceasta poate explica numărul de acte anti-sociale în creștere, în rândul copiilor și adolescenților.

Nici adulţii nu sunt scutiţi de acest gen de dependenţă.

Dacă în cazul copiilor, dependenţa poate apărea din inconştienţă, teribilism sau dintr-o influenţă negativă a anturajului, în cazul adulţilor ea reprezintă o încercare palidă de a fugi de problemele vieţii de zi cu zi, de suferinţe, neîmpliniri şi angoase.

Prin joc, dependenţii adulţi încearcă să se rupă de realitare, păcălindu-se cu speranţa unui câştig imaginar care ar putea compensa eşecurile lor pe alte planuri. Dar, fie că ei câştigă sau pierd într-un joc video, neîmplinirea lor sufletească, reală rămâne la fel de intensă.

De multe ori ei se joacă şi mai mult, cu încăpăţânare, intrând astfel într-un cerc vicios.

Psihologii consideră că dependența de jocurile video este la fel de gravă ca dependența de alcool sau de stupefiante.

Dependenţii trebuie să facă eforturi foarte mari pentru a se vindeca.

Este necesară o terapie specială, complexă care, în cazul copiilor, necesită întotdeauna sprijinul părinților.

După cum susține psihologul Ioan Gotcă: „De cele mai multe ori terapia sub trei luni nici nu poate fi luată în discuție. Uneori ea ajunge la ani de zile, este complexă și necesită mult efort din partea persoanei dependente“.

La o căutare pe Google după sintagma „clinică tratament dependență jocuri video” descoperim că există deja, în România, astfel de clinici. De exemplu, clinica Aliat, cu sediul în București. Echipa lor de terapeuți este instruită după metode internaționale și poate oferi programe individualizate persoanelor dependente.

Programul de „dezintoxicare“ poate include: evaluarea inițială, psihoterapia, consultul, tratamentul psihiatric şi ședințele de consiliere pentru familie.

Cumpărăturile nu sunt aşa de nevinovate cum par

O altă dependență modernă, căreia îi cad pradă din ce în ce mai multe persoane, este dependența de cumpărăturile în exces.

În general, persoanele mai sensibile la acest gen de dependență sunt femeile.

Există femei care trăiesc adevărate „drame interioare“ când trebuie să se îmbrace, să iasă din casă. Ele petrec mult timp în fața dulapului de haine, adeseori plin până la refuz, dar în care li se pare că nu găsesc ceva drăguţ, care să le stea bine. Astfel, ideea unei noi runde de cumpărături pare de fiecare dată soluția salvatoare. Pentru aceste femei, Mall-urile devin adevărate locuri magice prin care colindă ore în șir, în căutarea de haine noi, încălțăminte noi și accesorii asortate.

Și bărbații care sunt foarte preocupați de imaginea lor pot cădea pradă unei astfel de dependențe.

Din păcate, această dependenţă ascunde adeseori o realitate tristă: oamenii fac adeseori cumpărături excesive, pentru a uita de neîmplinirile lor profunde, de anumite frustrări afective sau de incapacitatea de a face ce îşi doresc cu adevărat în viaţă.

Dependenţa de cumpărăturile excesive nu implică situaţiile în care avem absolută nevoie să ne cumpărăm anumite produse – îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilă etc.

Dependenţa de cumpărăturile excesive se referă la păcăleala că am avea nevoie, urgent, de anumite produse de care, în realitate, nu avem nevoie.

În realitate, oamenii dependenţi de cumpărăturile excesive merg adeseori prin magazine pentru a primi un anumit gen de atenţie, servilă, din partea vânzătorilor. Ei trăiesc o senzaţie superficială de control şi de forţă interioară, când pot alege de pe raft produsul care le place cel mai tare. Se simt „răsfățati“. Cei singuri uită, pentru o vreme, de suferința singurătății. Cei care au probleme în cuplu, uită, pentru o vreme, de tensiunile relaţionale.

Reclamele care rulează la televizor, pe Facebook sau pe internet întrețin dependenţa de cumpărăturile excesive.

Există şi o tentație stranie, a „modei actuale“ căreia unii oameni simt nevoia să i se conformeze, într-un mod mimetic și prostesc.

În plus, există mulţi factori, chiar inconştienţi, care pot amplifica dependenţa de cumpărăturile excesive. De exemplu, plata cu cardul.

Cercetătorii de la Universitatea Standford din California au descoperit că, atunci când o persoană cumpără ceva, în creierul sau se activează două zone :

– o zonă asociată cu plăcerea de a obţine acel lucru

– o zonă de stres, cauzată de neplăcerea de a renunţa la o anumită sumă de bani

Plata cu cardul diminuează acest conflict subconştient şi ajută la amplificarea dependenţei de cumpărăturile excesive.

Din punct de vedere hormonal, atunci când cumpărăm ceva care ne place foarte mult, în creierul nostru este secretată dopamină. Acest hormon induce o stare de plăcere și de mulțumire similară celei dintr-un act amoros.

Luând în considerare acest detaliu ştiinţific, este evident că persoanele care trăiesc o stare profundă de neîmplinire erotică au tendinţa de a face mult mai des cumpărături excesive.

Persoanele care au o viaţă amoroasă activă, intensă şi împlinitoare sunt mai puţin preocupate de cumpărături. Mai în glumă, mai serios, am putea spune că „adeseori ele nu-şi mai găsesc timp pentru aşa ceva. În plus, nu mai este aşa de important dacă au zece sau cincisprezece perechi de pantofi noi în dulap, dacă în noaptea anterioară au trăit zece sau cincisprezece orgasme profund împlinitoare“…

Dependenţa de cumpărăturile excesive – recunoscută de specialişti

La începutul secolului XX psihiatrii Emil Kraepelin din Germania și Paul Eugen Bleuler din Elveția au menționat în manualele lor de psihiatrie o boală nouă: „oniomania“ sau, altfel spus, „tendinţa de a face cumpărături excesive“.

Bleurer includea această boală în aceeași categorie cu cleptomania (manie caracterizată de impulsul de a fura, fără a urmări vreun folos material) și cu piromania (formă de tulburare psihică în care bolnavul simte impulsul nestăpânit de a da foc şi de a distruge prin foc) – deoarece, după părerea lui, şi oniomania implică o incapacitate de a controla anumite impulsuri inferioare.

Studiul oniomaniei a fost neglijat până în anii ’90, când comunitatea medicală mondială a început din nou să manifeste interes față de această dependență.

Au apărut numeroase studii în SUA, Canada, Franța, Germania, Marea Britanie și Brazilia.

În viziunea Asociației Internaționale a Psihiatrilor, tendinţa de a face cumpărături excesive este „un obicei din spectrul obsesiv-compulsiv care se manifestă printr-un comportament dezadaptativ, cronic și repetitiv“.

Este vorba, în mod evident, de o incapacitate de control a anumitor impulsuri inferioare care afectează profund calitatea vieţii.

Termenul de „oniomanie“ apare acum și în DEX online: „tendința patologică de a face cumpărături excesive“.

Printre simptomele onaniei se numără:

– tendinţa de a aloca cumpărăturilor aproape tot timpul liber

– o dorinţă stranie de a cumpăra lucruri care, în realitate, nu sunt cu adevărat necesare

– tendința de a-i minți pe ceilalţi, în legătură cu produsele cumpărate, inclusiv a ascunde aceste produse de familie şi de prieteni

– adâncirea în datorii din cauza cumpărăturilor excesive

– plăcerea de a petrece timpul prin magazine, în defavoarea timpului petrecut cu cei dragi

Oameni care se trezesc la realitate

Conștienți de efectele negative ale dependenței de cumpărăturile excesive, 12 americani au luat decizia de a face un efort conștient pentru a renunţa la această dependență.

Ei s-au hotărât ca, timp de un an, să nu-și cumpere decât bunurile absolut necesare: hrană, lenjerie, săpun, pastă de dinți.

Dacă ceva din casă se strica, încercau să-l repare. Dacă nu puteau să-l repare, apelau la un magazin care vindea produse reciclate.

Grupul a atras, în timp, foarte mulți simpatizanți și a devenit foarte numeros. Ei au ajutat foarte mulți oameni să devină conștienți de efectele negative ale dependenței de cumpărăturile excesive și să lupte în mod conștient pentru a se debarasa de ea. Din păcate, acest grup a fost acuzat, în presa scrisă și online, de atitudine anti-patriotică și, nici mai mult nici mai puțin, de „terorism economic“.

Aceasta arată, o dată în plus, cât de agresivă este preocuparea marilor companii de a obține profit cu orice preț și pe orice cale – inclusiv prin încurajarea dependenței de cumpărăturile excesive.

Din fericire, populația nu se lasă descurajată așa ușor. Pe site-urile americane apar din ce în ce mai multe povești cu titlul: The No Spend Year (Un an întreg în care am cheltuit în mod chibzuit).

A apărut chiar și o carte cu acest titlu, The No Spend Year – how I spent less and lived more, scrisă de Michelle McGagh.

Michele McGagh scria de ani întregi despre subiectul banilor, dar nu simţea deloc că are puterea de a controla acest aspect al vieții sale. Cheltuia mai mult decât își putea permitea și avea deja un credit ipotecar uriaș pentru o proprietate din Londra.

Ea a luat o decizie radicală: și-a propus ca, timp de un an de zile, să cheltuie doar strictul necesar. Să-și plătească facturile, necesitățile gospodărești și să-și asigura hrana zilnică.

Spre surprinderea ei, a descoperit o mulţime de metode creative pentru a obține lucrurile pe care și le dorea, pentru a călători și a se distra cu bani puțini.

Michele McGagh povestește că în acest an miraculos a economisit foarte mulţi bani şi a fost mult mai fericită. A scăpat de presiunea apăsătoare a dorinței de a cumpăra mereu ceva nou. Relația ei cu banii, cu lucrurile din jur și cu ceilalți oameni s-a transformat profund.

Cartea lui Michelle McGagh este un instrument util pentru cei care vor să devină conștienți de dependența de cumpărăturile inutile și să scape de ea.

Ca şi în cazul oricărei alte dependențe, a deveni conștienţi de această dependenţă este primul pas.

Trebuie să conştientizăm cauzele care se ascund în spatele acestei dependențe. Adeseori ele sunt de natură emoțională. De exemplu, o persoană care este nemulțumită de felul în care arată va încerca să-și ascundă micile defecte (pe care ea le percepe ca fiind foarte mari), investind foarte mulţi bani în haine noi sau produse noi de machiaj.

Din păcate, mulţi oameni nu recunosc că suferă de această dependenţă sau se prefac că nu-i interesează efectele ei nocive. Mulţi trăiesc senzația falsă că aceste cumpărături excesive reprezintă singura sursă de fericire din viața lor. Alţii își dau seama că sunt dependenţi, dar nu au puterea să renunțe la această dependenţă.

Soluţii pentru vindecarea dependenţei de cumpărăturile excesive

În primul rând trebuie luată o decizie fermă de a face o transformare profundă în viața noastră. Apoi trebuie să ne mobilizăm cu toate forțele pentru a crea obiceiuri noi, benefice, care să înlocuiască acest obicei profund malefic.

Un rol important îl are comunicarea sinceră cu membrii familiei şi prietenii, pentru a-i face să înţeleagă problema cu care ne confruntăm şi pentru a-i ruga să ne ajute.

Pe lângă sprijinul exterior pe care ei îl pot oferi (sfaturi, recomandarea unor specialiști, a unor psihologi), membrii familiei şi prietenii pot oferi o susținere sufletească, extrem de valoroasă.

Iată şi câteva metode concrete, foarte eficiente, care ne pot ajuta să scăpăm de dependenţa de cumpărăturile excesive :

– să urmărim să petrecem cât mai mult timp cu cei dragi

– să citim cărţi bune

– să mergem la film, la teatru, la spectacole artistice de calitate

– să urmăm un curs de gătit sau orice alt curs care ne face plăcere

– să acordăm mai multă atenției relației cu ființa iubită

– dacă suntem singuri, să facem eforturi neîntârziate pentru a începe o relație de cuplu: să ieşim la evenimente de socializare, să ne rugăm la Dumnezeu pentru un miracol în viața noastră, să deschidem larg poarta tuturor oportunităților de a cunoaște oameni noi

– să ne dezabonăm de la Newsletterele comerciale, din care ne alimentam cu idei de produse noi de cumpărat

– să rugăm prietenii să nu ne mai împrumute bani, atunci când îşi dau seama că îi folosim pentru a face cumpărături excesive

– să facem un efort pentru a renunța la cardurile de credit. Dacă vrem să folosim carduri neapărat, să folosim numai carduri de debit. Un card de debit este un instrument mult mai înțelept, pentru că ne dă posibilitatea de a cheltui doar banii pe care îi deţinem deja, fără să ne îndatorăm la bănci

– să mergem la cumpărături cu o altă persoană, mult mai chibzuită şi să o rugăm să ne tempereze când febra cumpărăturilor ne cuprinde prea tare

– nu în ultimul rând, să urmărim să preluăm modele înțelepte de comportament de la membri ai familiei şi de la prieteni care cheltuiesc cumpătat și care se întind, din punct de vedere financiar, „atât cât îi ține plapuma“. Modelele benefice ale celor din jur ne pot ajuta să ne transformăm rapid, profund, într-un mod miraculos.

Apelând la aceste sfaturi simple putem scăpa de dependenţa de cumpărăturile excesive și putem ajunge să trăim efectele benefice minunate pe care îl descrie și Michelle McGagh în cartea sa: „în afară de cumpărăturile excesive, în viață există multe alte plăceri, cu adevărat benefice și mult mai împlinitoare. Trebuie doar să le descoperim“.

Dependenţa de Facebook

Dependenţa de Facebook este una dintre dependenţele cele mai noi şi mai „la modă“.

Facebook a fost înfiinţat în februarie 2004 şi a fost, în principal, creaţia lui Mark Zuckerberg. Accesul în această reţea socială este permis oricărei persoane care are vârsta minimă de 13 ani şi care deţine o adresă de email validă.

Din 2004 şi până în 2018, Facebook a devenit cea mai mare reţea socială din lume.

Peste 2 miliarde de persoane de pe întreaga planetă intră pe Facebook cel puţin o dată pe lună. Dintre aceştia, 65 % intră zilnic.

Conform unui articol apărut pe site-ul https://economie.hotnews.ro, în România sunt peste 9 milioane de persoane care accesează Facebook cel puţin o dată pe lună. 7,2 milioane dintre ei intră în fiecare zi.

Din aceste statistici se vede cât de amplu a devenit fenomenul Facebook, cât de mult a pătruns în viaţa noastră şi cât de mare este dependenţa de el.

Conform statisticilor, cea mai utilizată opţiune a Facebook-ului este butonul “Like”, folosit de 80 % dintre utilizatori.

Like-ul a devenit ceva atât de obişnuit, încât multe persoane nu-şi mai pot imagina viaţa fără el.

Aproape oricine postează ceva pe Facebook îşi doreşte, fie conştient, fie inconştient, să primească cât mai multe Like-uri.

Facebook are grijă să semnaleze toate Like-urile primite, distinct, nominal, în partea de sus a paginii, tocmai pentru a accentua acest fenomen straniu de dependenţă de aprecierea virtuală a aşa-zişilor „prieteni din listă”.

Cu Like-ul la psiholog

Motivele pentru care o persoană dă Like la o postare sunt diverse: îi place postarea respectivă, doreşte să-şi facă simţită prezenţa online sau, din contră, nu-i place o postare, dar dă Like, pentru a-i induce pe ceilalţi în eroare. Unii apasă butonul Like din greşeală.

Dependenţa de Like-uri are o legătură foarte mare cu dependenţa de Facebook.

Conform psihologilor, dependenţa de Like indică nevoia oamenilor de a-şi creşte stima de sine şi de a se simţi populari.

Din păcate, Facebook le dă o senzaţie falsă că aprecierea virtuală ar putea avea aceeaşi valoare cu aprecierea din viaţa reală.

Cu cât dependenţa de Facebook este mai mare, cu atât o persoană face eforturi mai mari pentru a-şi întreţine o imaginea socială, în reţea: imaginea unei persoane foarte fericite, împlinite, de succes şi care arată foarte atrăgătoare în pozele pe care le postează.

Persoanele dependente de Facebook au senzaţia falsă că, prin intermediul postărilor în reţea, îşi controlează întreaga viaţă, că fac jocurile şi deţin puterea. În realitate, cu cât investesc mai mult în imaginea pe care şi-o promovează în reţea, cu atât devin mai dependente de ea.

Uneori, aceasta imagine de sine ajunge să le controleze psihic – se identifică aşa de tare cu ea, încât nu mai ştiu cine sunt cu adevărat: persoana veşnic fericită care apare pe Facebook sau o persoană normală care se confruntă, la fel ca alţii, cu anumite conflicte şi probleme în viaţa reală?

O verificare de rutină

Dependenţa de Facebook poate fi verificată uşor, răspunzând la următoarele întrebări:

– Cât timp petreci pe Facebook, în fiecare zi?

– Care este motivul pentru care intri pe Facebook? Te simţi plictisit/ă? Singur/ă? Nefericit/ă?

– De câte ori intri pe Facebook ca să amâni ceva important, ce ai de făcut?

– Cât de importante sunt Like-urile pe care le primesc postările tale?

– Încerci să-ţi maschezi anumite probleme afective, căutând pe Facebook un partener de viaţă sau spionând o persoană dragă?

– Câţi dintre oamenii pe care îi numeşti “prieteni” în reţea îţi sunt prieteni şi în viaţa reală şi pe câţi dintre ei te poţi baza cu adevărat?

– Poţi să controlezi, la voinţă, cât de des intri pe Facebook şi cât de mult timp petreci acolo? Sau intratul pe Facebook a devenit o atracţie irezistibilă, mai presus de voinţa ta?

– Cât de importantă este imaginea pe care vrei s-o perceapă ceilalţi despre tine, din pozele şi informaţiile pe care le postezi?

– În ce măsură încerci să ai în reţea un comportament pe care nu reuşeşti să-l ai în viaţa reală: comentarii agresive sau alte atitudini aşa-zis “curajoase”?

– În ce măsură statul pe Facebook a devenit mai plăcut decât timpul petrecut alături de cei dragi?

– Ai senzaţia că a sta pe Facebook este una dintre cele mai plăcute metode de relaxare, după o zi obositoare de muncă?

Facebook pare o sursă de informaţii interesante, inclusiv informaţii despre cunoscuţii şi prietenii noştri. În realitate, el poate deveni o capcană în care ne pierdem total. În care uităm de noi şi de ceea ce avem de făcut. Devine un mâncător al timpului nostru. Sursa unei senzaţii false de fericire care ne îndepărtează, de fapt, din ce în ce mai mult, de fericirea reală pe care am putea s-o trăim.

Efectele mortale ale goanei după postări spectaculoase şi Like-uri

Din păcate, foarte multe persoane au murit încercând să facă poze „spectaculoase“ în zone periculoase.

Nu puţini au fost cei care şi-au pierdut viaţa, încercând să surprindă, aşa cum spuneau ei, „selfie-ul perfect“. Între anii 2012 şi 2018 au murit peste 260 de oameni din întreaga lume.

Unii au căzut de pe stânci sau de pe poduri, au fost atacaţi de animalele sălbatice pe care urmăreau să le surprindă în poză sau au fost loviţi de mijloacele de transport în comun care veneau în mare viteză.

În octombrie 2018, un tânăr din Focşani a murit electrocutat, în timp ce încerca să îşi facă selfie pe un tren.

Cauzele morţii au fost pe atât de inedite şi de „creative“, pe cât de „creative“  au fost ideile total inconştiente care le-au venit, în goana după senzaţional.

Se apre că fenomenul este foarte răspândit în rândul tineretului. 85 % dintre persoanele care au murit astfel aveau vârste cuprinse între 10 şi 30 de ani.

Live pe Facebook, dar… morţi în lumea reală

În rândul efectelor mortale ale reţelelor sociale se încadrează şi accidentele auto mortale în timpul unor transmisiuni Live pe Facebook.

Este vorba de aceeaşi obsesie de a face senzaţie pe reţelele sociale, postând ceva ieşit din comun.

În iulie 2018, pe site-ul https://stirileprotv.ro a apărut un articol numit: “Al treilea accident mortal transmis live pe Facebook”.

Patru tineri români au plecat din satul Slobozia Bradului, judeţul Vrancea, la o plimbare cu maşina, pe drumul european E85.

Şoferul avea doar 19 ani. Şi-a pus centura, a demarat, apoi s-a gândit să înceapă un live pe Facebook. Imaginile transmise live îl surprind în timp ce se străduieşte să fixeze telefonul mobil pe bord, să aibă un cadru bun. Telefonul alunecă în mai multe rânduri, iar atenţia tuturor celor din maşină se îndreaptă spre el.

Aşa s-a produs tragedia: maşina a deviat de pe şosea cu o viteză foarte mare şi s-a oprit într-un podeţ de pe marginea drumului. Pasagerii de pe partea dreaptă, un băiat de 14 ani şi altul de 18 ani, au murit pe loc. Şoferul şi cel de-al patrulea pasager au ajuns în stare gravă la spital.

Din păcate, acest accident nu este singular. Un accident similar s-a produs în luna mai 2018, pe o autostradă din Ungaria. Atunci au murit nouă români. O lună mai târziu, o femeie din Olt a murit într-un accident asemănător.

Cum scapăm de dependenţa de Facebook

Primul pas pentru a scăpa de dependenţa de Facebook este să fim sinceri cu noi înşine şi să recunoaştem atunci când suferim de acest gen de dependenţă. Fenomenele de negare în care emitem scuze de genul: “Eu chiar am nevoie să intru des în reţea, ca să aflu anumite lucruri” nu ne ajută să ne vindecăm.

Trebuie să fim sinceri şi lucizi. Apoi trebuie să luăm hotărârea fermă de a face eforturi imediate pentru a elimina această dependenţă:

– ne setăm un timp zilnic maxim pe care să îl petrecem pe Facebook şi ne angrenăm ferm voinţa pentru a respecta intervalul stabilit

– putem seta o alarmă care să sune la sfârşitul acestui interval, ca să fim siguri că nu îl depăşim

– dacă avem nevoie să intrăm pe Facebook pentru sarcini de serviciu sau de business, suntem atenţi să nu deviem de la acţiunea principală. Intrăm în reţea, facem exclusiv acţiunile necesare pentru serviciu / afacere, apoi ieşim.

– dezactivăm notificările trimise de Facebook prin email

– facem curăţenie printre prietenii virtuali. Urmărim să avem o listă de prieteni în acord cu cercul nostru de prieteni reali. Cu cât lista e mai mică, cu atât apare o “modestie de imagine”. Nu mai simţim nevoia de a străluci artificial, pentru a impresiona sute de oameni necunoscuţi. Suntem noi înşine, aşa cum ne cunosc prietenii adevăraţi.

– putem stabili cel puţin o zi în care să nu intrăm deloc pe Facebook. Înlocuim statul pe Facebook cu lucruri benefice care ne fac plăcere: citim o carte, facem gimnastică, vizionăm un film bun, gătim ceva gustos, petrecem timp cu oamenii pe care îi iubim

– la serviciu, când avem timp liber, în loc să stăm pe Facebook, ne ridicăm de la birou şi facem puţină mişcare pentru dezmorţirea picioarelor şi a coloanei. Dacă avem posibilitatea, ieşim în aer liber – pe terasă sau în faţa clădirii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s