Drogurile nebanuite ale lumii moderne (2)

O scurtă incursiune în povestea tristă a narcoticelor

Se ştie că narcoticele induc o stare înşelătoare de bine care, pentru a fi repetată, necesită întotdeauna o creștere a dozei de droguri consumate.

Din păcate, pe măsură ce o persoană devine dependentă de narcotice, comportamentul său se schimbă foarte mult în rău. E tentată să facă lucruri pe altă dată nu le-ar fi făcut: să fure, să vândă lucruri care nu-i aparțin, să mintă și să-i înșele pe alții, doar ca să-și procure banii necesari pentru droguri.

Treptat, starea sa de bine psiho-emoțională și sufletească este profund afectată.

Narcoticele îi subminează voința benefică şi îi anulează capacitatea de a avea o viață afectivă și socială normală.

Gândirea persoanelor drogate devine haotică, bolnăvicioasă. Adeseori ele trăiesc stări de vlăguire şi de somnolență, de nervozitate, de agitație, au crize de plâns sau stări de depresie.

Ele devin neglijente cu ținuta lor, grosolane în limbaj, nesigure în mers, uituce, împrăștiate. La limită, își pierd tot mai mult discernământul, privirea lor devine animalică și își pierd interesul față de lumea exterioară.

Apoi ajung să disprețuiască viața și oamenii din jur, iar în cazuri extreme, datorită unei suferințe sufletești foarte adânci, insuportabile, încep să se gândească la cel mai cumplit gest pe care îl poate face o ființă umană: sinuciderea.

Din păcate, majoritatea persoanelor dependente de narcotice se află într-o stare de negare. Ele nu sunt dispuse să recunoască problema pe care o au, nu vor și nici nu au puterea să facă eforturi pentru rezolvarea ei.

Alteori ele nu sunt conștiente de dependența de care suferă și de efectele profund malefice pe care aceasta le are asupra lor şi a celor din jur.

Angrenați într-un comportament dizarmonios, ei ajung să îi acuze pe ceilalţi pentru problemele cu care se confruntă. Familia și prietenii lor suferă adeseori consecințele dureroase ale viciului în care aceştia se complac.

În situațiile norocoase, în care dependentul devine conștient de adicția sa și își propune să renunțe la ea, acest efort se dovedește pe cât de necesar, pe atât de dificil.

În cazuri extreme, suprimarea bruscă a narcoticelor poate duce la intrarea în sevraj, cu toate modificările psihologice și tensiunile psiho-emoționale pe care le implică: transpirație, lăcrimare excesivă, tremurături, vomă, crampe, stări de angoasă și, in extremis, chiar stări de șoc, halucinații, crize puternice sau moarte.

Dependența de drogurile clasice (alcoolul şi narcoticele) este recunoscută de toată lumea ca periculoasă și este privită cu o anumită rezervă.

În schimb, dependența de „drogurile“ moderne, nebănuite, poate trece neobservată. Din păcate, aceste dependenţe pot fi încurajate prin campanii publicitare de-a dreptul diabolice: de exemplu, dependența de ţigări, de cafea sau de dulciuri.

Producătorii de ţigări folosesc tot felul de trucuri viclene pentru a mări dependenţa fumătorilor

Ce îi determină pe oameni să fumeze? Este o întrebare care îi preocupă intens pe medicii şi pe psihologii conştienţi de efectele dezastruoase ale fumatului.

De cealaltă parte a baricadei, producătorii de tutun şi experţii lor în promovare sunt preocupați şi ei de această întrebare, dar cu alt scop: acela de a găsi metode inedite pentru a manipula oamenii să fumeze cât mai mult și să le asigure astfel profituri uriașe.

Există diverse teorii legate de impulsul fumatului. Unii susţin că fumatul este un fenomen social, născut din nevoia de a fi acceptat de ceilalți. Alții susțin că este o modalitate de a relaționa cu oamenii din jur – de exemplu, cu colegii de la muncă, în timpul unei pauze. Unii susțin că fumătorii trăiesc, la nivel subconștient, într-o stare incipientă, senzația de bine pe care o trăiau pe vremea când sugeau la sânul mamei. Sau că simplul fapt de a se afișa cu țigara în mână în fața celorlalți le dă o senzație de putere şi de încredere în sine.

Din păcate, dincolo de toate aceste mecanisme psihologice inconștiente, există și eforturi conștiente din partea producătorilor de țigări, pentru a crește dependența fumătorilor de țigări.

Una dintre armele cele mai puternice folosite în acest scop este creșterea gradată, pe ascuns, a concentrației de nicotină din țigări.

Conform unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard, publicat în revista New Scientist, la momentul actual, în ţigări se găseşte cu 11% mai multă nicotină decât în 1998.

Creșterea nivelului de nicotină intensifică dependența fumătorilor și face mult mai dificilă renunțarea la acest obicei nefast.

Mai mult decât atât, creșterea nivelului de nicotină explică numărul din ce în ce mai mare de îmbolnăviri și morți premature în rândul fumătorilor. Conform statisticilor OMS (Organizația Mondială a Sănătății), 90% dintre cazurile de cancer pulmonar sunt provocate de fumat.

În plus, OMS acuză companiile producătoare de țigări că și-au ales ca țintă tinerii din țările subdezvoltate pentru a compensa scăderea vânzărilor din țările industrializate.

De ce fumează oamenii?

După cum se știe, nicotina este un compus natural care se găsește în frunzele plantelor de tutun (Nicotiana tabacum) și care are rolul de apărare a plantei împotriva insectelor.

Odată pătrunsă în trupul ființei umane, pe cale respiratorie, nicotina determină eliberarea mai multor substanțe, printre care și dopamina. Este vorba despre un neurotransmiţător cu rol esențial în generarea sentimentelor de recompensă și plăcere.

În mod normal dopamina ajută la reglarea mişcărilor și reacțiilor emoţionale, permiţându-ne să observăm recompensele și să acţionăm, pentru a le obține.

Atunci când primim o recompensă, creierul nostru eliberează dopamină, ceea ce e echivalent cu apariția unei stări de calm și de împlinire interioară, simultan cu o stare de atenție sporită.

Din păcate, dacă viața unui om este lipsită de recompense împlinitoare, dacă trăiește preponderent într-o stare de nemulțumire, frustrare și nefericire, poate apărea impulsul straniu de a-şi compensa aceste lipsuri prin fumat.

Inventivitatea malefică a producătorilor de țigări

În dorinţa de a-şi creşte profitul, producătorii de ţigări folosesc tot felul de trucuri viclene pentru a spori dependenţa fumătorilor de ţigări.

Un astfel de truc viclean constă în promovarea țigărilor prin intermediul unor campanii publicitare în care fumatul este asociat cu o stare de libertate și de sex-appeal – două aspecte mult râvnite de oameni și, în special, de tinerii preocupați de o libertate sexuală cât mai mare.

Fumătorii trăiesc într-o mare iluzie: fumând, au senzația că sunt mai fericiți, mai liberi, mai sexy, mai la modă, mai stăpâni pe viața lor. În realitate, sunt din ce în ce mai adânciți în acest viciu cu consecințe dezastruoase. Sunt din ce în ce mai dependenți. Mai neputincioși. Mai nefericiți. Mai bolnavi.

Ei ignoră cu nonşalanţă mesajul prezent pe absolut toate pachetele de țigări: „Tutunul dăunează grav sănătăţii“.

După cum se ştie, conform Legii 201/2016, fiecare pachet de țigări și de produse din tutun trebuie să conțină avertismentul general: „Fumatul ucide“ și mesajul de informare: „Fumul de tutun conține peste 70 de substanțe care cauzează cancer“.

În plus, fiecare pachet de țigări trebuie să cuprindă avertismente de sănătate combinate: o imagine care exprimă efectele nocive ale fumatului şi un mesaj-text, cum ar fi: „Fumatul cauzează 9 din 10 cancere pulmonare“, „Fumatul cauzează cancer al gurii și al gâtului“, „Fumatul dăunează plămânilor“, „Fumatul cauzează atacuri de inimă“, „Fumatul cauzează accidente vasculare celebrale și infirmitate“.

Deși imaginile asociate acestor afecțiuni grave, printate pe pachetele de țigări sunt foarte sugestive și şocante, fumătorii nu par deloc impresionați de ele. Ei continuă să cumpere pachetele de țigări, într-o stare de inconştienţă totală, sau mai degrabă de inerţie şi de letargie, doar pentru a da curs, iar şi iar, dependenţei stranii în care se complac.

Inconștiența și nepăsarea lor îmbracă adeseori o atitudine de genul: „ce-o fi, o fi“ sau: „n-o fi diavolul așa de negru, ca să mă confrunt tocmai eu cu o problemă așa de gravă“.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s