Dovezi ale neuroplasticității

Numeroase și variate sunt teoriile despre modul în care creierul este modelat de-a lungul vieții. Faptul că o mare parte din dezvoltarea sa fizică și structurală are loc în perioada copilăriei a dat naștere credinței că un creier adult este deja format și nu mai poate fi modificat. De aici și zicala: „Greu se-nvață un cal bătrân în buiestru”. Cu toate acestea, cercetări neurologice recente au scos la iveală aspecte interesante: creierul este orice altceva decât un element static după o anumită vârstă.

Aspectul cel mai fascinant legat de neuroplasticitate este tocmai acela de a dezminți mitul conform căruia majoritatea abilităților umane pot fi învățate doar până la un anumit prag de vârstă, situat de obicei în jurul vârstei de 25 de ani (aceasta fiind perioada de timp considerată necesară pentru o maturizare completă a creierului uman). Înțelegând și aplicând principiile neuroplasticității, omul își poate antrena creierul să învețe „trucuri noi”, indiferent de vârsta pe care o are. În plus, principiile neuroplasticității pot fi utilizate pentru reabilitarea pacienților care suferă de anumite afecțiuni, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale, despre care se credea în mod tradițional că ar duce la o pierdere ireversibilă a anumitor funcții ale creierului.

În timp ce termenul „neuroplasticitate” poate părea greu de înțeles, expresia „plasticitate a creierului” pare mai accesibilă. Plasticitatea creierului descrie modul în care creierul sau anumite părți ale sale (cum ar fi sinapsele sau căile neuronale), se transformă de-a lungul vieții, datorită modificărilor care au loc în viața unui om: modificarea mediului înconjurător, diverse emoții, diferite tipuri de comportament pe care le are în diferite situații, oamenii diferiți cu care interacționează în conjuncturi și în ipostaze diverse etc.

Pe scurt, plasticitatea creierului se referă la modul în care creierul se transformă de-a lungul vieții. În mare, s-au descoperit următoarele aspecte legate de plasticitatea creierului:

1.) Datorită acestei capacități uimitoare, creierul este capabil să se repare singur, chiar și atunci când a fost grav afectat

2.)  Chiar și activități banale, cum ar fi dormitul sau plimbatul afectează modalitatea de a percepe și de a procesa a creierului  

3.) Creierul uman poate atât să formeze căi și conexiuni noi, precum și să le întărească pe cele existente, pentru a compensa pierderea unei funcții (de exemplu, în cazul persoanelor care își pierd vederea, creierul lor se dezvoltă astfel încât să perceapă mult mai bine sunetele)

4.) Factorii care influențează plasticitatea creierului unei persoane țin atât de modul său de viață, cât și de moștenirea sa genetică

5.) Există două tipuri de plasticitate:

1) structurală, care se referă la abilitatea creierului de a-și schimba structura fizică, în cadrul proceselor de învățare

2) funcțională, care se referă la abilitatea creierului de a muta anumite funcții cerebrale dintr-o zonă vătămată a creierului spre alte zone, sănătoase

6.) Plasticitatea creierului poate varia pe parcursul vieții. Aceasta nu înseamnă că vârsta afectează maleabilitatea creierului, ci mai degrabă faptul că anumite etape ale vieții permit anumite tipuri de modificări, mai mult decât altele. De exemplu, etapele copilăriei timpurii se referă la anumite forme de dezvoltare, cum ar fi învățarea mersului și a vorbitului, în timp ce etapa pubertății sau a adolescenței are legătură cu dezvoltarea unei identități personale și a unei curiozități față de lumea înconjurătoare.

Scurt istoric al noțiunii de neuroplasticitate

Termenul „plasticitate” este, la originea sa, un concept din fizică. El descrie modul în care un material își schimbă forma, ca răspuns la anumite forțe exterioare. Conceptul a existat secole de-a rândul, dar abia la finalul anilor 1800 filozoful și psihologul american William James s-a gândit să-l folosească, pentru a descrie dezvoltarea creierului uman și a funcțiilor sale.

William James este considerat în mod tradițional primul susținător al teoriei conform căreia creierul uman nu este static, ci este capabil și chiar înclinat să sufere modificări importante, în timp. Altfel spus, este plastic. William James și-a prezentat ideile legate de plasticitatea creierului în cartea sa, „Principiul psihologiei”, publicată în urmă cu mai bine de un secol. Din păcate, ideile sale nu au fost bine primite, iar conceptul de plasticitate a creierului a căzut în uitare pentru următoarea jumătate de secol.

În jurul anilor 50, un neurolog polonez pe numele de Jerzy Konorski a folosit termenul de „neuroplasticitate” (în plus față de termenul „plasticitate a creierului”, folosit anterior de William James). El susținea că neuroplasticitatea creierului se bazează pe ipoteza conform căreia celulele învecinate din creier au tendința să fuzioneze și să formeze căi neuronale noi. Konorski a concluzionat că „activitatea neuronală continuă conduce la modificări semnificative și permanente în creier, ceea înseamnă că acesta este  modificabil”.

Ulterior, un alt om de știință, pe numele de Paul Bach-y-Rita, a preluat noțiunea de „neuroplasticitate” și a venit chiar cu aplicații practice pentru ea. Munca sa a fost motivată de dorința de a-și ajuta tatăl să revină la o viață normală, după un accident vascular cerebral.  Deși creierul tatălui său avea mai multe zone afectate, cu ajutorul unui program special de recuperare, Bach-y- Rita l-a ajutat să-și recupereze complet mobilitatea și abilitățile lingvistice. El a demonstrat astfel unul dintre principiile de bază ale neuroplasticității, și anume acela că zonele sănătoase ale creierului pot prelua funcțiile unor părți deteriorate ale acestuia.

Succesul lui Bach-y-Rita a inspirat și alți neurologi să găsească aplicații practice ale neuroplasticității. Printre ei se numără Michael Merzenich, profesor la Universitatea California din SUA. Acesta a dezvoltat anumite programe software menite să ajute persoanele cu retard mintal să învețe elemente noi. De asemenea, el a dezvoltat și programe software care ajutau persoanele în vârstă să preîntâmpine declinul funcțiilor lor auditive și vizuale.

Merzenich și un coleg de-al său, pe numele de Clinton Woosley, au efectuat un experiment revoluționar care a dovedit, o dată în plus, plasticitatea creierului uman. Prin tăierea unui nerv periferic, cusându-l din nou și apoi observându-i funcțiile, au descoperit că la nivelul creierului s-a găsit o modalitate de regenerare și reprogramare în așa fel încât totul să funcționeze aproape perfect.

Cel mai recent susținător al neuroplasticității este un psihiatru, psihanalist și totodată cercetător canadian, pe numele de Norman Doidge. Cartea sa, Creierul se transformă – Experiențele neuroplasticității, este un Best Seller științific, lăudat deopotrivă de oamenii de știință și de oamenii obișnuiți. El descrie într-un mod simplu, dar elocvent, principiile de bază ale neuroplasticității.

Acești oameni de știință au dus o adevărată muncă de pionierat în cercetarea neuroplasticității și în promovarea ei. Acum noțiunea de neuroplasticitate câștigă rapid popularitate atât în ​​lumea științifică, cât și în cea medicală și există din ce în ce mai mulți specialiști care folosesc principiile sale pentru a remedia afecțiuni medicale complexe.

Câteva exemple de neuroplasticitate

S-a observat că șoferii de taxi tind să aibă un hipocamp mai dezvoltat față de ceilalți oameni. Se știe că hipocampul este specializat, printre altele, în stocarea și procesarea informațiilor spațiale complexe. Această descoperire arată modul în care creierul acestor oameni se dezvoltă, în cadrul meseriei pe care o au, pentru a-i ajuta să se orienteze cât mai bine în spațiu și este un exemplu de neuroplasticitate umană, întâlnit pe scară largă.
Un alt exemplu este în cazul dansatoarelor profesioniste de balet: ele prezintă o micșorare a acelei zone a cerebelului implicată în procesarea semnalelor ce provin de la urechi. De ce? Deoarece aceasta este o modalitate prin care creierul lor le ajută să reducă semnalele provenite de la urechea internă, pentru a nu ameți, atunci când dansează și se învârtesc de multe ori.

Aplicații practice ale neuroplasticității

Pentru a putea explica neuroplasticitatea, este importantă înțelegerea conceptului de „tăiere sinaptică” (în engeză „Synaptic pruning” – pruning este un termen utilizat în grădinărit și face referire la tăierea plantelor în vederea regenerării; în limba română nu există termen consacrat). Conform acestui concept, conexiunile din creier sunt într-o continuă modificare. În funcție de cât de des sunt utilizate, ele se dezvoltă sau se diminuează.

S-a observat că neuronii învecinați, utilizați frecvent, ajung să fie conectați și să formeze căi comune. Astfel, în acele zone ale creierului unde neuronii sunt folosiți în mod frecvent vor apărea conexiuni mai multe, față de zonele inactive. Conexiunile slabe și subutilizate vor muri sau, altfel spus, vor fi „tăiate” de către creier, pentru a le lăsa loc celor active. Acesta este unul dintre principiile de bază ale neuroplasticității.

Iată și câteva dintre aplicațiile practice ale neuroplasticității, în special în domeniul medical:

1.) Posibilitatea de tratare și reabilitare a pacienților, atunci când creierul lor este afectat

Un avantaj major al neuroplasticității este acela că funcțiile cerebrale nu sunt fixate doar în anumite zone. Ele pot fi mutate în zone noi, prin formarea de noi căi neuronale. Astfel se pot obține rezultate foarte bune în anumite afecțiuni, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale.

2.) Îmbunătățirea vederii

Deși nu este posibilă restabilirea vederii unui nevăzător, anumite porțiuni ale creierului pot fi stimulate pentru a permite creierului să genereze imagini, în momentul perceperii unor sunete.  Nevăzătorii pot folosi astfel sunetele, pentru a-și forma în mintea lor o imagine a mediului înconjurător. Acest principiu al neuroplasticității este folosit în special în ecolocație.

Ecolocația este capacitatea anumitor oameni de a se orienta cu ajutorul ecoului produs de sunete, așa cum fac liliecii sau delfinii. Faptul că unii nevăzători folosesc cu succes ecolocaţia este cunoscut din anii 1950, dar abia recent, acest mod de orientare a ajuns să fie studiat cu mijloace performante de investigare. Unii nevăzători lovesc solul cu bastonul lor special, pentru a produce sunetele; alţii bat cu piciorul în pământ, iar alţii produc un zgomot specific – ca un pocnet – folosind limba şi cerul gurii. Urechea recepţionează ecoul, iar creierul îl analizează, rezultând un soi de „imagine auditivă” tridimensională a ceea ce se află în jur.

Un alt tip de îmbunătățire a vederii pe baza principiilor neuroplasticității este în cazul așa-numitului „ochi leneș”. Este vorba de o afecțiune în care unul dintre ochi are o vedere mai slabă decât celălalt. Purtând un plasture special peste ochiul bun, timp de câteva zile, persoanele respective își pot forța ochiul leneș să lucreze mai bine. De-a lungul acestui proces, creierul construiește noi căi neuronale care se conectează la ochiul leneș, iar aceste modificări se păstrează în timp, chiar și atunci când plasturele este îndepărtat.

3.) Eficacitate crescută a diferitelor tipuri de proteze

Instrumentele protetice pot funcționa mai bine în timp, pe măsură ce  creierul își reglează căile neuronale specifice, pentru a le găzdui. Putem lua exemplul implanturilor cohleare. Sunt supranumite și urechi bionice și sunt dispozitive biomedicale care înlocuiesc auzul natural la persoanele suferinde de hipoacuzie severă, inclusiv de pierderea totală a auzului. Ele sunt diferite de protezele auditive. Dacă acestea se pretează la persoanele cu pierdere ușoară sau moderată a auzului și funcționează prin simpla amplificare a sunetului, implanturile cohleare înlocuiesc funcționarea părţii afectate a urechii interne (cohleea) pentru a trimite, prin intermediul unui microcip, semnale sonore către creier. În urma studiilor făcute, s-au dovedit că aceste implanturi cohleare au dat rezultate mult mai bune, atunci când au fost instalate la o vârstă fragedă și când au fost purtate o perioadă mai lungă de timp, astfel încât creierul să aibă posibilitatea să-și regleze căile neuronale specifice, pentru a le găzdui.

Speranțe mari pentru bătrânețe

Bătrânețe, haine grele, spune o vorbă din popor. Toți oamenii cunosc faptul că, odată cu înaintarea în vârstă, are loc o diminuare a capacităților cognitive. Pentru mulți bătrâni, declinul devine atât de pregnant, încât nu mai sunt în stare să aibă grijă de viețile lor și să ducă un trai independent. Desigur că, atunci când se ajunge la acest prag, este vorba de multe ori de anumite patologii neurologice, inclusive de demența.

Majoritatea oamenilor se întreabă ce poate fi făcut pentru a nu fi expuși la astfel de riscuri. Oare creierul poate fi protejat de acest proces de degenerare care apare odată cu înaintarea în vârstă?

Gerontologul Gene Cohen, psihiatru și totodată director al Centrului de cercetări în domeniul Îmbătrânirii și Sănătății din Washington a înfruntat cu curaj teoriile conform cărora oamenii sunt supuși unui process inevitabil de degradare psihică, pe măsură ce îmbătrânesc. El aduce argumente revoluționare în favoarea ipotezei că, deși oamenii avansează în vârstă, ei își păstrează neuroplasticitatea. Cohen susține că, deși trupul îmbătrânește, creierul continua să aibă la dispoziție mari resurse fiziologice și energetice.  

Acest cercetător îndrăznește să înfrunte teorii vechi de zeci de ani, să ridice la fileu întrebări inedite, oferind totodată răspunsuri incitante care sunt ancorate atât în cercetările sale științifice, cât și în realitatea vieții de zi cu zi.

Plasticitatea creierului persoanelor în vârstă ar putea explica de ce ele reușesc de multe ori să ia decizii mult mai înțelepte și mai rapide față de persoanele mai tinere.

Tot Cohen susține că, pe măsură ce oamenii avansează în vârstă, interacțiunea dintre emisfera lor dreaptă și cea stângă devine din ce în ce mai bună, ceea ce îi ajută să-și îmbunătățească posibilitățile creative. În plus, ei pot încă să învețe lucruri noi, să stocheze amintiri proaspete și să își îmbogățească vocabularul.

Argumente care susțin menținerea neuroplasticității la vârste înaintate

Gene Cohen împreună cu grupul său de cercetători au lansat chiar o ipoteză spectaculoasă: dacă o persoană ar duce o viață sănătoasă, creierul său ar putea ajunge să funcționeze la capacitate maximă în intervalul de vârstă de 60-80 de ani!

De-a lungul vieții are loc o creștere a nivelului de mielină la nivelul creierului uman. Mielina reprezintă un strat de fosfolipide electroizolant, care înconjoară axonii neuronilor. Ea are rolul de a izola electric fibrele nervoase, prevenind pierderea impulsului electric, în drumul acestuia de la o celulă nervoasă la alta. 

Având acest atuu fiziologic, creierul persoanelor în vârstă s-ar putea bucura de o creștere a capacității intelectuale generale cu până la 3000% în comparație cu categoriile de vârstă inferioare.

În plus, până în jurul vârstei de aproximativ 60 de ani, între cele două emisfere cerebrale există o separare strictă a funcțiilor. După această vârstă omul poate folosi cele două emisfere concomitent, fiind capabil în felul acesta să rezolve probleme mult mai complexe.

Cohen și colegii său au selectat voluntari din diferite categorii de vârstă și i-au rugat să răspundă la un set de teste cu grade diferite de dificultate. S-a dovedit că oamenii din categoria de vârstă 60-75 de ani au rezolvat mult mai simplu și mai rapid cele mai dificile probleme.

Din punct de vedere al strategiei alese, participanții mai tineri mergeau pe calea calculului tuturor variantelor posibile, ceea ce le crea o anumită confuzie. Participanții trecuți de 60 de ani alegeau cu ușurință 2-3 variante alternative, cu ajutorul cărora găseau apoi, foarte ușor, soluția corectă.

Un alt argument științific în favoarea dezvoltării cerebrale și a păstrării neuroplasticității în timp, este acela că, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, neuronii lor nu mor. Este adevărat însă că pot dispărea conexiunile dintre ei, în special atunci când persoanele respective nu au o activitate mentală – intelectuală susținută.

Înțelepciunea și intuiția

Un alt argument în favoarea neuroplasticității persoanelor în vârstă este acela că ele dovedesc de multe ori o mare înțelepciune și anumite forme de intuiție superioară.

Se spune că înțelepciunea este inteligență binefăcătoare, bun simț și iubire pentru adevărul lui Dumnezeu. Înțelepciunea pe care o dovedesc persoanele în vârstă se datorează atât experienței de viață pe care au acumulat-o, cât și modului în care funcționează creierul lor: felul în care creează conexiuni între aspectele pe care le cunosc, modul în care compensează elementele pe care nu le cunosc și în care ajung să ia decizii bune într-o perioadă foarte scurtă de timp.

Și intuițiile pe care le au adeseori persoanele în vârstă sunt o dovadă a neuroplasticității lor. În dicționar termenul „intuiție” este definit prin „abilitatea de a înţelege ceva, instantaneu, fără a fi necesar un proces de gândire raţională”. După cum susține revista British Journal of Psychology, intuiția constă în capacitatea creierului de a corela experiențele trecute cu indicii venite din exterior, fulgerător, pe baza unor corelații care se pot produce inclusiv la nivel subconștient.

Un stil de viață sănătos

Condiția fundamentală pentru a-ți păstra neuroplasticitatea până la vârste înaintate este abordarea unui stil de viață sănătos. Acesta implică să faci unele eforturi consecvente, cum ar fi:

– hidratează-te cât mai bine

– petrece cât mai mult timp în natură

– străduiește-te să te oprești din mâncat înainte de a ajunge la o stare pregnantă de sațietate

– în loc de dulciuri, urmărește să consumi fructe, deoarece au un impact glicemic mult mai blând asupra organismului

– înlocuiește pâinea albă cu pâinea neagră

– există chiar anumite alimente care sunt recomandate pentru buna funcționare și dezvoltare a creierului, printre care se numără: nucile, broccoli, spanacul, fructele de pădure, uleiul de măsline extravirgin, semințele de in, ciocolata neagră și drojdia de bere

Un program de fitness mental

Pe lângă o alimentație potrivită, există și anumite acțiuni specifice care, realizate în mod perseverent, te pot ajuta să-ți păstrezi creierul în formă, plastic, până la vârste înaintate. Iată mai jos un astfel de program de fitness mental:

1.)  Urmărește să fii cât mai atent/ă la tot ce te înconjoară

Adeseori oamenii se obișnuiesc așa de mult cu mediul înconjurător, încât sfârșesc prin a nu-i mai acorda nicio atenție. Este o dovadă de sănătate mentală să poți privi lumea înconjurătoare cu un ochi mereu proaspăt și să fii atent/ă, în detaliu, la tot ce e în jurul tău. De exemplu, atunci când te plimbi pe afară, a te opri câteva momente să observi un șir de furnici care urcă pe trunchiul unui copac sau modul în care o floare și-a desfăcut petalele în lumină, este foarte benefic pentru funcționarea normală a creierului.

Urmărește să-ți folosești toate cele 5 simțuri: auz, văz, gust, miros, atingere și să fi cât mai atent/ă la ce este în imediata ta vecinătate.

După cum se știe, atenția este un proces neurocognitiv complex care se referă la capacitatea creierului de a se centra, din multitudinea de stimuli existenți în mediul înconjurător, doar pe aceia pe care îi consideră importanți la un moment dat. Aceasta presupune o filtrare, o categorizare și o organizare rapidă a informațiilor.

Atenția nu se constituie într-o dispunere statică a energiei psihonervoase. Ea presupune dinamism, desfășurare în timp, organizare și structurare de mecanisme neurofuncționale.

A face eforturi constante pentru a fi cât mai atent/ă la tot ce te înconjoară te va ajuta să-ți păstrezi creierul cu un nivel ridicat de plasticitate, până la vârste înaintate.

2.)  Caută să-ți găsești hobby-uri noi și să înveți în permanență lucruri noi

Aceasta este o modalitate binecunoscută prin care poate fi prevenită degradarea cerebrală care apare odată cu înaintarea în vârstă.

De exemplu, urmărește să înveți o limbă nouă sau să faci un lucru distractiv pe care nu l-ai încercat niciodată, cum ar fi să joci șah. Atunci creierul tău va fi obligat să formeze noi căi neronale și să le dezvolte pe cele deja existente.

Creierul a fost comparat adeseori cu un mușchi: el se dezvoltă cu atât mai bine, cu cât este folosit mai intens.

Studiile arată că, atunci când o persoană învață o limbă străină, are loc crearea unor noi conexiuni în creier, ceea ce determină modificări structurale semnificative la nivelul acestuia. În anul 2012, un grup de cercetători elvețieni a observat faptul că învățarea unei limbi străine este asociată cu îngroșarea stratului de neuroni din cadrul cortexului cerebral responsabil cu procesele cognitive și cu memoria. Cei care își cultivă acest strat de neuroni își păstrează agerimea mentală până la vârste înaintate.

În plus, anumite studii realizate în ultimele două decenii au demonstrat că o minte bilingvă beneficiază de aproximativ 5 ani de rezistență în plus, împotriva demenței sau a bolii Alzheimer.

Este interesant și experimentul realizat de o echipă de cercetători americani de la Penn State University. Ei au decis să observe activitatea neuronală a unor vorbitori nativi de limba engleză, în momentul în care s-au apucat să învețe vocabularul chinezesc. Participanții la experiment au fost supuși la două scanări prin rezonanță magnetică funcțională, pentru determinarea activitatii neuronale: una înainte de începerea experimentului și a doua la 6 săptămâni după.

Rezultatele au arătat că ei au suferit modificări semnificative ale structurii și funcției creierului. Liderul echipei de cercetători, Ping Li, susține că „a observat schimbări structurale ale creierului chiar și la participanții aflați la o vârstă înaintată, ceea ce reprezintă o veste încurajatoare pentru cei care îmbătrânesc”.

3.)  Fă activitate fizică măcar 15 – 30 de minute pe zi

Urmărește să faci asta fără a avea căștile în urechi, pentru a fi cât mai conștient/ă atât de mediul înconjurător, cât și de propriile mișcări trupești.

A fi conștient/ă de modul în care îți miști membrele îți va ajuta creierul să întărească căile neuronale care fac posibile acele mișcări. În plus, aceasta îți va îmbunătăți capacitatea de coordonare dintre minte și trup.

O cercetare condusă de oamenii de știință din cadrul New York University și publicată în jurnalul de specialitate „Brain Plasticity” susține că: „Activitatea fizică poate ajuta la rezolvarea anumitor tulburări cognitive și poate preveni îmbătrânirea creierului și deficiențele motorii specifice bolii Parkinson”.

Activitatea fizică activează mai multe suprafețe ale creierului și ajută la îmbunătățirea nivelului de neurotransmițători: dopamina, serotonina și adrenalina. Dopamina este hormonul plăcerii și al recompensei. Serotonina este hormonul fericirii. Iar adrenalina este un hormon de stres, dar în cazul de față am putea spune mai degrabă că este un hormon al intensității (efortului fizic depus).

4.)  Interacționează cu oameni diferiți în fiecare zi

Aceasta îți va expune creierul la o arie largă de situații sociale și îți va pune la treabă neuronii și căile neuronale care gestionează acele situații. Printre altele, a cunoaște oameni noi te poate ajuta să-ți îmbunătățești memoria, deoarece vei fi constrâns/ă să dezvolți asociații mentale noi pentru fiecare persoană cu care interacționezi.

Memoria implică grupuri de neuroni din sistemul nervos central, care sunt organizați în rețele complexe: atunci când un eveniment este semnificativ pentru o persoană, conexiunea dintre anumiți neuroni din creierul său este potențată și rămâne modificată o perioadă variabilă de timp (proporțional cu durata amintirii).

5) Fă tot posibilul să diminuezi factorii de stres din viața ta

Dacă există un lucru care îți afectează radical nivelul de neuroplasticitate, acela este stresul. Stresul îți face creierul să suporte o încărcătură prea mare și să fie incapabil să creeze conexiuni noi care să-ți permită să gestionezi așa cum trebuie viața de zi cu zi.

Desigur că există și așa-numitul stres pozitiv. Când ai fluturi în stomac că te întâlnești cu o persoană de sex opus sau când îți simți palmele transpirate înaintea unui moment de Public Speaking, are loc o creștere a nivelului de cortizol și de adrenalină, ceea ce te face să fii mai alert/ă în fața provocărilor. Cu toate acestea, stresul pozitiv trebuie să fie de scurtă durată. Când ți-ai consumat adrenalina și ai atins un obiectiv, ar trebui să te odihnești pentru a-i permite creierului un timp de recuperare.

Dacă o să te păstrezi în situații stresante pentru perioade lungi de timp, o să experimentezi o supra-încărcare cerebrală, care te va catapulta apoi într-o stare de inactivitate. Cercetătorii în domeniul neuroștiinței numesc aceasta simptomul general de adaptare.  În cadrul acestui simptom, la prima confruntare cu un factor de stres, apare o reacţie de alarmă. Aceasta este urmată de o etapă de recuperare sau de rezistenţă, în timpul căreia creierul stochează energie. Dacă evenimentele cauzatoare de stres continuă, se instalează epuizarea.

Această a treia etapă este cunoscută la modul general ca burn-out. Simptomele clasice de burn-out includ pierderea tonusului vital, aplatizarea emoţională şi tocirea receptivităţii faţă de nevoile celorlalţi. În plus, persoana respectivă devine iritabilă, anxioasă și poate suferi chiar de insomnii. Când se produc astfel de evenimente neplăcute, o parte din neuroni mor și creierul nu mai are posibilitatea de a-și manifesta neuroplasticitatea.

Pentru a diminua stresul din viața ta, este recomandat să:

5.1. Iei o pauză la fiecare două ore, atunci când muncești.

5.2. Îți iei un concediu din când în când și să călătorești departe de casă

5.3. Să te străduiești să gândești pozitiv

5.4. Să dormi atât cât îți este necesar

5.5. Să practici gândirea focalizată asupra acțiunii – Când te gândești la lucrurile pe care le poți face, în loc să te gândești la lucrurile pe care nu le poți face, îi permiți creierului tău să creeze noi legături neuronale, în loc să le saboteze pe cele deja existente. De aceea, este bine să urmărești să te focalizezi pe sarcini și provocări pe care le poți realiza, cu capacitățile tale.

5.6. Să asculți muzica preferată

5.7. Să te gândești des la acele evenimente, ființe sau obiecte din viața ta care te fac fericit/ă și să fii recunoscător/recunoscătoare pentru ele

5.8. Să-ți dezvolți și să-ți manifești cât mai des simțul umorului

5.9. Să te înconjori de oameni fericiți

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s