Dependența emoțională și afectivă – la limita dintre nu pot să trăiesc cu tine, dar nu pot să trăiesc nici fără tine

Majoritatea ființelor umane își doresc ca în viața lor să existe persoane apropiate cu care să aibă relații fericite: familie, prieteni, iubiți, iubite, cunoscuți. Căutăm relații care să dea un cadru plăcut vieții noastre. Să ne dea o anumită identitate emoțională. Să ne ofere armonie, iubire, împlinire și chiar un țel pentru care să luptăm să obținem realizări în plan material, profesional, spiritual. Când circumstanțele exterioare se modifică într-un sens nefavorabil – locuința, slujba, sănătatea – relațiile pot consitui lipiciul care ține la un loc părticelele din viața noastră care pare să se destrame. Relațiile pe care le avem reprezintă adeseori colacul de salvare care ne menține la suprafață atunci când dăm de necazuri, când suferim, când viața noastră nu este așa cum ne-am dorit.

Din păcate, unele relații, în loc să fie o salvare de la necazuri și de la suferință, sunt ele însele o sursă de suferință, frustrare, neliniște și chiar disperare.

Există persoane care se complac în astfel de relații dureroase și dizarmonioase, chiar dacă lucrurile nu se îmbunătățesc odată cu trecerea timpului. Oricât de grea ar fi relația respectivă, gândul de a rămâne singure li se pare și mai înspăimântător. Nu pot să trăiască nici cu relația respectivă, dar nici fără ea.

Aici, între limita lui nu pot să trăiesc cu asta, dar nu pot să trăiesc nici fără asta, se naște dependența emoțională și afectivă.

Ce este dependența emoțională și afectivă?

Această dependență reprezintă profilul cognitiv, emoțional, afectiv și comportamental al unei persoane care alege să rămână în relații disfuncționale, indiferent de tipul acestora și să pună relația în sine mai presus de propriile sale nevoi sufletești profunde și chiar mai presus de fericirea sa reală.

Dependența emoțională și afectivă se poate referi atât la relațilei romantice, cât și la cele familiale, cu colegii de muncă, cu prietenii sau cu alte persoane apropiate.

Dacă ne întrebăm de ce o persoană acceptă să rămână într-o relație care îi produce suferință, în loc să se desprindă și să meargă mai departe, dependența emoțională și afectivă este răspunsul. Dacă ne întrebăm de ce acceptă să fie jignită și să i se calce demnitatea în picioare, dependența emoțională și afectivă este răspunsul. De ce acceptă să facă compromisuri grave, în loc să aibă curajul unei atitudini verticale, dependența emoțională și afectivă este răspunsul.

Același răspuns apare și în cazul unei persoane care nu este capabilă să aibă o relație profundă de iubire și care, în loc să facă eforturi pentru a se armoniza și pentru a se echilibra emoțional și afectiv, sare de la o relație la alta, căutând doar o intensitate și o plăcere de moment.

In extremis, dacă ne întrebăm de ce o persoană rămâne într-o relație în care este abuzată psihic și chiar fizic, acceptând din partea celuilalt un comportament mizerabil, răspunsul este tot dependența emoțională și afectivă.

Temeri care depășesc pragul normalității

Instinctul de supraviețuire sau autoconservarea este comportamentul care asigură supraviețuirea ființelor vii. Ca părți integrante ale acestui comportament sunt durerea și frica. Ele motivează ființa să caute siguranță, să se protejeze, să se retragă din situații periculoase și să evite situații similare pe viitor.

Din punct de vedere psiho-emoțional, autoconservarea implică mecanismele prin care o persoană se ferește de suferință sufletească și de traume emoționale și afective.

În cazul unei ființe armonioase din punct de vedere emoțional și afectiv, teama de suferință sufletească o ghidează pe căi benefice prin care să aibă relații sigure, stabile, profund împlinitoare, fericite. În cazul persoanelor care au tendința către dependență emoțională și afectivă, teama de suferință sufletească iese la suprafață prin anumite forme dizarmonioase de comportament. 

În esență, există 9 tipuri de frici umane care, atunci când se condensează în trăiri și în comportamente dizarmonioase, stau la baza dependentei emoționale și afective:

  1. Teama de gol interior
  2. Teama de abandon
  3. Teama de a se simți respins
  4. Teama de a pierde controlul
  5. Teama de expunere
  6. Teama de a se simți insignifiant
  7. Teama de a pierde sentimentul de securitate
  8. Teama de a pierde conexiunea cu celălalt
  9. Teama de a nu-și fi suficient sie însuși

Teama de gol interior

Tot liceul îi cunoștea drept cei 4 mușchetari. Mihai, Emanuel, Cristi și Ionel. Tot ce își dorea Mihai era să fie parte din grup. Asta îl făcea să simtă că toată lumea era a lui. Peste tot erau împreună. La masă, la ora de sport, în timpul liber. Și nu trebuia neapărat să aibă vreo inițiativă, ca lucrurile să meargă bine. Ionel, conducătorul grupului, le spunea întotdeauna ce au de făcut. Toată viața îi era plină de prietenii lui. Acum, că liceul se apropia de sfârșit, ce avea să facă fără ei? Unde avea să se ducă?Fără ei, viața lui nu avea niciun sens.

O persoană care suferă de dependență emoțională și afectivă din teama de gol interior se agață cu disperare de relația cu alte ființe umane. Senzația pregnantă de gol interior se manifestă ca o stare de tristețe fără obiect, o plictiseală pustiitoare, o lipsă de sens a întregii vieți, o stare de disperare adâncă și chiar sub anumite forme de depresie. În plus, apare lipsa acută a apropierii de alte ființe, un dor adânc, sfredelitor, o nevoie veșnic neîmplinită de afecțiune. Persoana în cauză încearcă să se refugieze cât mai mult în relațiile cu ceilalți. Se străduiește să fie cât mai mult timp posibil împreună cu ei. Le cerșește atenție, susținere, asigurări permanente că totul este în regulă.

Teama de abandon

Andreea era disperată. Totul mersese asa de bine între ea și Mircea și, dintr-o dată Mircea nu mai voia să iasă cu ea, pe motiv că aștepta vizita unui prieten din afara orașului. Neliniștită, ea încerca să deruleze iar și iar firul evenimentelor din ultimele săptămâni, să vadă unde a greșit. Spusese ceva care-a fost înțeles într-un mod nepotrivit? Nu a fost suficient de atentă la el? Nu fusese suficient de explicită în a-l face să înțeleagă cât de mult îl plăcea? În starea în care era, îi venea greu să se concentreze și să-și amintească cum decurseseră lucrurile, cu exactitate. Nu-și dădea seama dacă a greșit cu ceva și asta o făcea să se simtă foarte tristă și foarte descurajată.

O persoană echilibrată afectiv și emoțional ar putea accepta cu ușurință explicația dată de Mircea: dorința lui de a se întâlni cu un prieten din afara orașului, în seara respectivă.

Din păcate, atunci când o persoană suferă de dependență emoțională și afectivă, această viziune simplă și realistă nu este accesibilă. Persoana dependentă e chinuită permanent de teama de a nu fi abandonată de ființa dragă. Orice deviație de la proiecția ei referitoare la modul în care ar trebui să decurgă relația respectivă devine o sursă de preocupări, griji și angoase. Nu se gândește decât la asta și nu se mai poate concentra la altceva. Randamentul său intelectual scade și îi crește în schimb, la cote alarmante, starea de neliniște psiho-emoțională. Aceste manifestări se pot transforma chiar într-o obsesie al cărui obiect este persoana dragă.  

Deoarece oamenii au tendinta de a vedea în jur exact lucrurile de care se tem cel mai tare, aceia care se tem foarte mult de abandon, vor găsi la ceilalți o grămadă de semne ale unui posibil abandon. Odată ce au observat aceste semne, vom intra pe modulul repară urgent. Vor începe să facă toate eforturile pentru a-și repara relația, chiar și eforturi care nu sunt absolut deloc necesare. Astfel riscă să-i sufoce pe ceilalți și să-i îndepărteze cu adevărat de ei.

În fața fricii de abandon mai există și un alt comportament, opus, dar la fel de dizarmonios: în timp ce unii au tendința de a se agăța și mai mult de persoana cealaltă, în încercarea disperată de a repara relația cu forța, alții, speriați sau chiar panicați, au tendința de a rupe relația și de a fugi cât mai departe, din frica de a nu suferi.

Teama de a fi respinși

Premierea angajaților înscriși în concurs urma să aibă loc în curând. Cât o privește pe Ioana, ea scăpase de tensiunea concursului, pentru că alesese să nu participe. Preferase s-o lase pe Cristina să-și asume această provocare și chiar și un eventual premiu, chiar dacă ea fusese tot timpul în spate și făcuse cea mai mare parte din muncă. Proiectul la care lucraseră împreună avea șanse foarte mari să câștige concursul. Cu toate astea, Ioana nu putea scăpa de sentimentul neplăcut că, orice ar fi făcut și oricât și-ar fi dat silința, rămânea o ființă complet lipsită de valoare.

Oamenii a căror teamă de a fi respinși duce la dependență emoțională, se agață de relațiile cu ceilalți într-un efort continuu de a le induce acestora senzația că tot ce fac ei este perfect. Aceasta este o încercare inconștientă de a se valoriza în ochii celorlalți și totodată în ochii lor înșile. Le este teamă să facă vreo greșeală, deoarece aceasta ar atrage din partea celorlalți – cred ei – o aspră judecată. Iar a fi aspru judecați e echivalent cu lucrul de care se tem cel mai tare: a fi respinși.

Teama de a fi respinși se poate manifesta atât în plan romantic, cât și la muncă. De exemplu, aceste persoane pot să-și ia un job sub nivelul lor real de aptitudine, unde preferă să performeze impecabil, decât să-și ia un job pe nivelul lor, unde ar mai putea greși din când în când.

Teama de a pierde controlul

Colegii lui Emanuel erau de părere că trebuia să-i arate noului șef și florile de pe terasă. Dar Emanuel nu avea chef de asta. Se simțea foarte inconfortabil. Se gândea că ori de câte ori aparea un șef nou, lucrurile o luau razna. Șefii noi nu se gândeau decât la schimbări. Cine știe ce avea de gând să mai schimbe și acela? Cât îl privește pe Emanuel, era pregătit să facă tot ce era omenește posibil să se opună, fățiș sau pe ascuns, oricărui fel de schimbare. Poate că alții aveau să se simtă inconfortabil din cauza noului șef, dar acela nu avea să fie el.

Teama de a pierde controlul poate duce și ea la dependență emoțională și afectivă. Acest gen de persoane sunt capabile să facă multe lucruri pentru a stabili ceea ce ele numesc ordinea din mediul înconjurător. Având o senzația pregnantă, falsă că sunt amenințați permanent de pericole, ei fac tot posibilul să-i controleze pe ceilalți, pentru a-și recăpăta sentimentul de siguranță. Pentru aceasta ei se folosesc adeseori de rutină, tradiție sau reguli prin care instituie asupra celorlalți o adevărată dictatură.

Teama de expunere

Valentina și soțul ei aveau o fabrică de ciocolată. El se ocupa de afacere, ea stătea acasă și avea grijă de copil. Deși el câștiga foarte mulți bani, Valentina se simțea din ce în ce mai nefericită. Câteodată ar fi vrut să muncească și ea, dar simplul gând de a ieși din casă și a se expune în fața tuturor i se părea îngrozitor. Asta ar fi însemnat riscul ca toată lumea să o studieze cu atenție, să-i observe fiecare mișcare, fiecare gest, greșeală. Mai degrabă rămânea în umbra soțului său, soția fidelă și devotată a cărei părere nu interesa pe nimeni. Soțul era adevărata vedetă. El trebuia să strălucească, el trebuia să apară mereu în lumina reflectoarelor și să aibă toate privirile ațintite asupra lui. În felul ăsta ea se simțea într-o anumită stare de confort și de siguranță călduță.

Pentru persoanele care trăiesc dependența emoțională și afectivă din teama de expunere, ultimul lucru pe care și-l doresc este lumina reflectoarelor. Reflectoarele sunt locuri fierbinti, de expunere amplă. Dacă s-ar afla sub lumina lor, ar risca să fie criticate, ridiculizate, respinse. Aceste persoane preferă să se strecoare în umbra altor ființe, mai puternice și mai influente, pentru a se pune în felul acesta la adăpost.

Teama de a fi insignifiant

Bianca închise ochii, dar acea viziune neplăcută îi tot apărea în fața ochilor minții. Avea 22 de ani și stătea în fața părinților săi, anunțându-i că se mărită. Nu însemni nimic pentru el și o să te părăsească rapid, îi spusese atunci tatăl său. Din păcate, a avut dreptate. Căsătoria a durat doar un an. Acum avea să se căsătorească din nou. Îi venea foarte greu să creadă că, prin nu se știe ce minune, ar putea avea o relație de cuplu care să dureze în timp. Simțea că nu înseamnă nimic pentru nimeni, pe lumea asta.

Teama de a fi insignifiant poate da și ea dependență emoțională și afectivă. Acest gen de persoane pot accepta în viața lor incidența unor ființe umane care încearcă să se poziționeze deasupra lor prin ceea ce fac, prin judecățile de valoare pe care le emit, prin tentativa de a le umili sau de a le face să se simtă slabe și inferioare. Persoana care își asumă rolul dominator poate ajunge să critice deciziile persoanei dependente, pentru a-i sabota încrederea în sine și a-i menține astfel comportamentul dependent. În timp, apare un gen de relație de timp elev-profesor în care unul educă și unul se supune, lăsându-și la o parte propriile idei, aspirații și credințe.

Teama de a pierde sentimentul de securitate

Ileana insista să meargă cu George să vadă un mobilier pentru camera de zi. Ce era să facă el? Doar nu era s-o refuze. George era înfricoșat să-și asume responsabilitatea pentru deciziile cele mai importante. Iar mobilierul din camera de zi era cu adevărat o decizie importantă, pe care Ileana putea s-o ia fără să clipească. Ea avusese întotdeauna nevoie de un bărbat dispus să spună: Da dragă, Bine, dragă, Fac cum vrei tu, dragă. Iar George era acel bărbat. Nu avea de gând să distrugă sentimentul de securitate pe care îl simțea alături de ea, doar pentru că în ziua aceea ar fi preferat să se relaxeze și să petreacă puțin timp cu sufletul lui.

Pentru o persoană care suferă de dependență emoțională și afectivă, dorința de a-și păstra sentimentul de securitate poate fi așa de puternică, încât poate fi dispusă să facă multe compromisuri pentru ea, chiar să-și calce în picioare propriile dorințe și aspirații.

Asumarea responsabilității pentru propria stare de securitate e un sentiment care ține de starea de maturizare a omului. Maturitatea e momentul în care o persoană începe să facă propriile alegeri și să-și seteze propriul curs al vieții. Uneori, asumarea propriei vieți înseamnă și riscul de a lua decizii proaste.

Persoanele care refuză să se maturizeze și să-și asigure starea de securitate prin propriile puteri preferă să se mențină într-o stare de semi-adolescență în care depind de alții pentru a lua cele mai importante decizii din viața lor.

Teama de a pierde conexiunea cu ceilalți

Mama Mariei suferea de o boală incurabilă. Doctorul îi spusese că mai avea puțin de trăit. De ce tocmai acum? se gândea Maria. De ce acum și de ce așa? Știa ca mama ei nu ar fi putut sa traiasca o veșnicie, dar întotdeauna sperase că vor avea mai mult timp la dispoziție. Maria făcuse întotdeauna  tot ce-i stătea în putință ca mamei ei să-i fie bine. Într-un fel, a o îngriji devenise a doua ei slujbă. Frații săi își vedeau liniștiti de familiile lor, dar nu și Maria. Ea stătea lângă mama ei și așa avea să rămână până la final. Acum, că mama ei se stingea, își simțea sufletul năpădit de o tristețe cumplită. Pur și simplu nu-și imagina viața fără ea.

A pierde conexiunea cu o fință dragă este un moment foarte dureros. Pentru cei care suferă de dependență emoțională și afectivă, este însă un moment aproape imposibil de depășit.

Pentru persoanele care suferă de dependență emoțională și afectivă datorate fricii de a pierde conexiunea cu ceilalți, ființele apropiate devin axul aproape obsesiv al vieții lor. Se tem să aibă un anumit nivel de autonomie și de independență. Conexiunea cu persoanele apropiate trece dincolo de nivelul normalității și implică un atașament foarte adânc emoțional, psihic, chiar energetic. Astfel de persoane au tendința de a se hrăni subtil prin prezența și energia celuilalt. Au senzația falsă că ei nu au resursele interioare de care au nevoie în viață și că trebuie să se alimenteze mereu din resursele pe care le are celălalt. De exemplu, se pot baza pe acesta pentru că are o energie a voinței mult mai mare, care îi motivează și pe ei. Sau pe o energie a bunei dipoziții care îi face să se simtă bine. Sau pe o anumită formă de energie afectivă pe care au tendința să o ceară în permanență și să o absoarbă, fără a oferi ceva în schimb.

Teama ca noi înșine nu ne suntem suficienți

Nu trebuie să mă gândesc la nimic altceva decât la munca mea, își spunea Raluca în gând, în timp ce se întorcea acasă. Am rămas două ore peste program. Ajung acasă, fac curat în bucătărie, apoi mă pun să fac ceva de mâncare. Apoi pun câteva rufe la spălat. Trebuie să-mi găsesc ceva de făcut, orice, numai să nu mă gândesc la ce mi se petrece.

Totul se ducea de râpă în viața Ralucăi. Iubitul o amenința cu părăsirea. Fiica nu mai voia să vorbească cu ea. Când Raluca muncea, reușea să scape de senzația neplăcută că ea nu-și era niciodată suficientă sie însăși și că trebuia întotdeauna să apeleze la cineva sau la ceva pentru a fi fericită.

Persoanele care suferă de dependență emoțională și afectivă din teama că nu sunt suficiente lor însele pot petrece foarte mult timp și energie fugind de problemele lor. Devalorificându-se pentru ceea ce sunt, ele vor căuta să descopere valoare în ceea ce fac. Este modalitatea de a-și transmite un mesaj: nu mă uit la cine sunt, pentru că eu, prin ceea ce sunt, nu voi fi niciodată suficientă. În schimb o să mă uit la ceea ce pot face, pentru că iată, pot face lucruri valoroase.

Când o persoană se îndepărtează constant de la ceea ce este și se preocupă doar de ceea ce face, se află într-o activitate continuă. A fugi de ea însăși, a fi într-o agitație continuă este epuizant și nu poate niciodată să-i aducă cu adevărat fericirea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s